Angel Di Maria e gata de o nouă aventură. Formația care a pus ochii pe vedeta lui PSG

  • Publicat:
  • Actualizat:

Angel Di Maria se află în vizorul lui Napoli. Carlo Ancelotti, antrenorul italienilor, îl vrea cu orice preț pe fotbalistul aflat sub contract cu PSG, anunță site-ul Football Italia.

Angel Di Maria este nemulțumit de situația sa din Franța, unde nu mai este titular. Parizienii contează pe alți trei fotbaliști în atac, Neymar, Cavani și Mbappe, iar argentinianul este o variantă de rezervă. În vârstă de 30 de ani, Di Maria mai are contract cu francezii până în 2019, dar clubul pare dispus să-l lase să plece. Are multe variante pe acel post și, spre deosebire de sezonul trecut, pe poziție vor mai veni și Jese și Guedes, împrumutați la Stoke, respectiv Valencia.

Venit în această vară la Napoli, Ancelotti le cere conducătorilor să facă tot posibilul pentru ca Angel să îmbrace tricoul vicecampioanei. Potrivit football-italian.net, mijlocașul a fost deja contactat și i-a fost comunicat salariul, 5 milioane de euro pe sezon.

În stagiunea 2017-2018, Di Maria a evoluat în 45 de partide și a marcat de 21 de ori.

Articol scris de Răzvan Stîngă

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024

Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”

Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic

Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă

O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!

Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă

Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!

Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona

Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×